Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis atacă la CCR legea lui Brăiloiu prin care rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională a României legea adoptată de Parlament cu un amendament PSD care le-ar permite rectorilor să își păstreze pe viață funcțiile de la vârful universităților. Șeful statului arată că prin eliminarea de către Senat a limitării numărului de mandate care pot fi obținute de rectori, legea se îndepărtează în mod radical și fără nicio justificare obiectivă de la scopul și filosofia inițiale ale actului normativ, care vizau exclusiv măsuri cu privire la învățământ superior militar și măsuri în contextul pandemiei, notează hotnews.ro.

Legea modificată de Parlament i-a fost trimisă președintelui la promulgare în 29 octombrie. Un amendament propus de deputatul de Constanța al PSD Tit-Liviu Brăiloiu la un proiect de lege cu modificări în domeniul învățământul militar prevede pentru toate universitățile că „durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit”. Modificarea legislativă este aspru criticată de deputatul de Constanța al USR, Stelian Ion, care a declarat că măsura le va permite rectorilor să-și înnoiască nelimitat mandatul alterează de la cap învățământul românesc.

„Este o ambiție mai veche a pesediștilor și nu numai a lor, dar modificarea de acum este cea mai abruptă și vine de la Tit-Liviu Brăiloiu, senator PSD de Constanța, care n-a lăsat nimănui impresia că ar avea insomnii de grija educației din România. Omul s-a remarcat în parlament exclusiv prin replici și gesturi de golan sadea. Ce l-a mânat pe el în această luptă, pe un tărâm care nu-i este tocmai familiar, putem afla doar dacă mergem pe firul prieteniilor lui cu diverși generali de carton. Și mai ales dacă ne uităm puțin atent la miza acestei schimbări.“, a declarat Stelian Ion.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions