Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis, după consultările de la Cotroceni: „Din 8 februarie se redeschid majoritatea școlilor“

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu puține momente că, în unanimitate, cei care au participat la discuțiile de la Cotroceni au decis: „Începând din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta în condițiile în care pandemia evoluează la fel ca în ultimele săptămâni. Se va ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate.

În localitățile aflate în „scenariu verde” (rata mică de infecții), toate școlile și grădinițele se redeschid.

În localitățile aflate în „scenariu galben” (mai multe infecții), sunt deschise grădinițele și vor merge în clase elevii din clasele 1-4 și elevii din ani terminali, clasa a 8-a și clasa a 12-a.

În localitățile aflate în „scenariu roșu” (un număr ridicat de infecții), doar grădinițele vor fi deschise și la școală vor merge doar elevii din clase primare 1-4.

Advertisement

Când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toți elevii trec pe on-line.

Toate aceste lucruri vor deveni realitate dacă lucrurile nu se schimbă grav. Decizia finală va fi luată în 2 februarie, când vom avea o ședință de evaluare. În cazul universităților, fiecare universitate va decide, având în vedere autonomia universitară”

Şeful statului a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, dr. Adriana Pistol.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions