Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis sau Dăncilă? Start oficial în lupta electorală!

Published

on

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în care se înfruntă Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, a început oficial de azi, 15 noiembrie, de la miezul nopții și se va încheia sâmbătă, 23 noiembrie, ora 7:00. Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă sunt candidații rămași în cursă, după ce la votul de duminica trecută au obținut cele mai multe voturi din partea alegătorilor. Klaus Iohannis a fost votat de 37,82% dintre alegători, iar Viorica Dăncilă de 22,26%. Iohannis pleacă în cursa electorală cu prima șansă și beneficiază de voturile promise de Alianţa USR-PLUS. Rămâne de văzut cine va câştiga voturile de la UDMR, dar şi cele ale lui Mircea Diaconu. Absența dezbaterii între cei doi contracandidați a fost până acum tema principală a precampaniei. Turul al doilea al alegerilor prezidențiale are loc în țară la 24 noiembrie, dar la secțiile de votare din străinătate scrutinul se desfășoară pe durata a trei zile, la fel ca la primul tur.

Votarea în țară are loc duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Programul secțiilor de vot din diaspora

vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21 :00;

Advertisement

sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7:00 -21:00;

duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7 :00-21.00 (ore locale)

În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.

Potrivit legii, pot vota la secțiile de votare din străinătate cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriul altei țări – domiciliați, rezidenți sau turiști.

Cu ce acte se poate vota

Advertisement

cartea de identitate;

cartea de identitate provizorie;

buletinul de identitate;

paşaportul diplomatic;

paşaportul diplomatic electronic;

Advertisement

paşaportul de serviciu;

paşaportul de serviciu electronic;

paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic;

paşaportul simplu temporar;

carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Advertisement

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv:

cartea de identitate;

cartea electronică de identitate;

cartea de identitate provizorie;

buletinul de identitate;

Advertisement

paşaportul diplomatic;

paşaportul diplomatic electronic;

paşaportul de serviciu;

paşaportul de serviciu electronic;

carnetul de serviciu militar.

Advertisement

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Sursa: digi24.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions