Conecteaza-te cu noi

Actual

IPS Teodosie, la judecată cu Prefectura Constanța. Autoritățile au interzis pelerinajul la Sf Andrei

Published

on

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată autoritățile, cerând anularea deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța care interzice participarea la procesiuni şi pelerinaje a persoanelor din alte localități, fiind vorba mai exact despre pelerinajul de Sfântul Andrei de la sfârșitul acestei luni, notează hotnews.ro.

Pe portalul Tribunalului Constanţa este înregistrată, cu data de 18 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare parţială a HCJSU Constanţa nr. 72/10.11.20, cu privire la articolele ce interzic participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi. Alături de Arhiepiscopia Tomisului mai sunt alte 17 persoane fizice, care au dat în judecată atât Prefectura Constanța, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin prefect și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Ironia face că, deși sărbătoarea Sfântului Andrei pică în 30 noiembrie, judecarea cazului a fost fixată de instanță în 4 decembrie.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions