Conecteaza-te cu noi

Actual

ÎPS Teodosie scapă de audieri în cazul incendiului de la Palatul Arhiepiscopal. În schimb, călugării nu

Published

on

După incendiul devastator de sâmbătă seara, care a afectat Palatul Arhiepiscopal Tomis, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu, a făcut astăzi mai multe precizări.

El a declarat că evaluarea pagubelor, în urma incendiului se află încă în desfăşurare. El a mai spus că nu au fost afectate obiecte de patrimoniu, în afara clădirii.

”Palatul Arhiepiscopal trebuie repus în funcțiune. La ora actuală el nu este funcțional. A ars și podul: țin să menționez că acolo nu era mansardă, ci era vorba de podul clădirii. Mansardă înseamnă să vii și să construieşti ceva deasupra. Nu fost informația corectă. ars practic podul Palatului Arhipiscopal, construit în 1923. Lemnăria era foarte uscată, mare parte din ea s-a autoaprins. Confirmăm și noi ceea ce pompierii au spus și anume că sursa incendiului fost cu sursă de foc uitat – lumânare sau candelă, undeva într-o chilie. Suntem în proces de evaluare și mâine ne vom întâlni cu asiguratorul. Nu avem încă trasă o linie la pagube la momentul ăsta, dar pagubele sunt însemnate. Ne bucurăm că nu avem pagube umane. Este partea bună a poveștii.”, a declarat Eugen Tănăsescu. 

El a precizat că deja au fost audiați călugării care locuiau acolo, însă ÎPS Teodosie nu va fi audiat.

Advertisement

„Au fost audiați și părinții călugări care s-au autoevacuat. Ei sunt cumva sursa primară a informației. Nu va fi audiat Înalt Prea Sfințitul Teodosie că nu are de ce, el nu a avut legătură cu acest incendiu, nelocuind acolo. (…) Călugării au fost relocați prin diverse locuri, pe unde s-a putut. Niște credincioși din spatele catedralei au luat vreo două măicuțe acasă, mai avem niște spații în oraș. Încercăm să îi relocăm pe unde se poate. Marea problemă cu călugării aceștia este că în primul rând nu au unde sta, iar în al doilea rând, așa cum a fost și Înalt Prea Sfințitul, nu mai au nici un bun personal pentru că au fost afectați de incendiul respectiv și trebuie să îi ajutăm și pe ei cumva.”, a mai spus Eugen Tănăsescu.

Foto: Claboo Media

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions