Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Delta” al județului Tulcea efectuează, în aceste zile, acțiuni de îndrumare și control la unitățile de turism și alimentație publică din județul Tulcea.
În cursul zilei de ieri, 28 decembrie, 2 echipe de specialiști au avut ca activitate controlul de specialitate la 2 unități de turism și alimentație publică și la 4 unități de alimentație publică, cu scopul de a verifica modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor și a celorlalte reglementări din domeniul situațiilor de urgență.
În urma acestor controale, pompierii tulceni au identificat 2 deficiențe, pentru care s-a aplicat ca și sancțiune, 1 avertisment scris.
De asemenea, în cadrul acestor acțiuni inopinate, personalul din cadrul inspecției de prevenire a efectuat și acțiuni de informare preventivă, privind riscurile posibile în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și modul de comportament ce trebuie adoptat în cazul producerii unor situații de urgență.
Astfel de acțiuni de informare, verificare și control vor continua și în cursul zilei de astăzi, la unitățile de turism și alimentație publică unde se vor organiza petreceri cu prilejul noului an.