Conecteaza-te cu noi

Actual

Jucării şi bunuri în valoare de peste 170.000 de lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, în urma descoperirii, împreună cu lucrătorii vamali, a unor jucării şi alte bunuri în valoare de 171.500 de lei, într-un container sosit din China. Mai exact, în 19 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud la un container sosit din China, care avea ca destinatar o societate comercială din Bucureşti. În urma controlului, au fost descoperite 1.606 jucării şi 210 cărucioare pentru piaţă ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Astfel, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions