Conecteaza-te cu noi

Actual

Județul Constanța. Dosare penale pe numele mai multor șoferi, de Florii

Published

on

Polițiștii constănțeni au identificat, în cursul zilei de ieri, 25 aprilie, ziua de Florii, mai multe infracțiuni la regimul rutier și au întocmit dosare penale pe numele conducătorilor auto surprinși în neregulă.

În jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Peștera, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În jurul orei 14.40, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Lumina, având autorizația de circulație provizorie expirată din data 24 august 2020.

În jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe DN 39, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

Advertisement

În jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe strada Crângului din municipiul Medgidia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Bărbatul în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe strada Pescarului din Costinești, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe strada Nicolae Iorga din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions