Conecteaza-te cu noi

Actual

Judeţul Constanţa: În timp ce era la vânătoare ilegală, un bărbat s-a împuşcat accidental

Published

on

La data de 12 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Postului de Poliție Nicolae Balcescu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană prezintă o plagă la nivelul abdomenului, aceasta fiind transportată la spital.

În urma cercetărilor, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au stabilit faptul că victima, de 32 de ani, împreună cu alți 2 bărbați, de 27, respectiv 58 de ani s-au deplasat cu un autoturism pe un câmp din extravilanul localității Nicolae Bălcescu, cu intenția de a desfășura activități de braconaj cinegetic.

“Bărbatul de 32 de ani ar fi avut asupra sa o armă de vânătoare deținută fără drept, iar la un moment dat ar fi avut intenția de a ieși pe trapa autoturismului, fiind declanșat un foc de armă accidental, iar bărbatul s-ar fi împușcat în zona abdominală, provocându-și leziuni care au necesitat transportarea la spital.”, precizează Biroul de presă al IPJ Constanţa.

Arma utilizată a fost abandonată pe un câmp din apropierea locului evenimentului, fiind recuperată de polițiști. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu era înregistrată.

Cele trei persoane nu sunt deținătoare de arme de foc și nu aveau asupra lor autorizație de vânătoare emisă de gestionarul fondului.

Advertisement

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii situației de fapt, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions