Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Județul Constanța. Tânăr șofer depistat cu 197 km/h pe un drum unde limita legală de viteză este de 100 km/h

Published

on

viteza mare

La data de 2 martie a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră, precum și ai formațiunilor rutiere, au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza întregului județ, aparatele de măsurare a vitezei fiind amplasate pe principalele drumuri naționale și județene.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 198 de sancțiuni contravenționale, dintre care 113 pentru nerespectarea limitei legale de viteză pe tronsonul de drum respectiv.

Advertisement
palaz

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 134.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 23 de permise de conducere, dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru neacordare de prioritate pietonilor, trei pentru circulație pe contrasens și unul pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost retrase șase certificate de înmatriculare.

Exemple:

Advertisement
palaz

La data de 2 martie a.c., în jurul orei 14.55, polițiștii au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, aparatul radar înregistrând viteza de 197 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

La data de 2 martie a.c., în jurul orei 20.10, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, aparatul radar înregistrând viteza de 137 km/h, pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a asigura siguranța tutror participanților la trafic.

viteza mare

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions