Conecteaza-te cu noi

Actual

Județul Prahova: Ciocnire frontală între un tren de călători și unul de marfă

Published

on

În cursul zilei de azi, 18 decembrie, în jurul orei 15:45, între stațiile Ploiești Sud – Ploiești Triaj,  trenul Regio 5008 Buzău – Ploiești Sud – București Nord a fost lovit frontal de un tren de marfă al unui operator feroviar privat.

În momentul impactului, trenul de călători avea o viteză de circa 20 km/h, fiind inițiate procedurile de oprire în stația Ploiești Triaj.

Trenul era format din cuplu de 4 vagoane etajate și avea la bord circa 50 de călători. Din primele informații, în urma impactului au fost rănite 5 persoane, dintre care 3 pasageri, mecanicul de locomotivă și șeful de tren.

Numărul persoanelor afectate este variabil în funcție de evaluările personalului medical aflat la fața locului.

Advertisement

Traficul este întrerupt pe distanța Ploiești  Sud – Ploiești Triaj și se circulă pe rută deviată. Călătorii de la trenul Regio 5008 vor fi preluați către destinație din stație cu trenul Regio 3008.

Sunt estimate întârzieri de peste 50 de minute. Organele de cercetare aflate la fața locului vor analiza cauzele care au condus la producerea acestui eveniment.

Ca urmare întreruperii traficului feroviar pe distanța Ploiești  Sud – Ploiești Triaj se anulează următoarele trenuri: – IR 1551  în relația  București Nord – Ploiești Sud, – IR 1556  în relația  Ploiești Sud – București Nord, – IR 1553 în relația București Nord – Ploiești Sud, – IR 1555 în relația  București Nord – Ploiești Sud, – R 5025 în relația  București Nord Gr. B  – Ploiești Sud, – IR 1557   în relați București Nord – Ploiești Sud. Traficul feroviar pentru transportul de călători pe sectorul afectat de întrerupere se va asigura cu celelalte trenuri aflate în graficul de circulație, dar pe rută deviată.

Șeful Departamentului de Urgență, Raed Arafat, a explicat că în urma accidentului feroviar din Prahova se intervine în forță și a fost trimis inclusiv elicopterul SMURD, chiar dacă există doar persoane rănite ușor, la prima evaluare.

”Deocamdată se pare că nu avem nici o persoană grav rănită, dar intervenția este în desfășurare. Avem echipaje trimise la fața locului, am trimis și elicopterul SMURD de la București.  Nu cred că numărul victimelor va crește, este posibil să nu avem persoane grav rănite sau în stare critică. Intervenția este în dinamică, bineînțeles că situația poate evolua.”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.

Advertisement

Foto: Adevărul.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions