Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

Județul Tulcea: Un bărbat a murit într-un accident rutier

Published

on

În cursul serii trecute, în jurul orei 22.50, salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier produs pe DN 22 (E 87), în localitatea Mineri.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, accidentul a fost provocat de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Jijila, județul Tulcea. În timp ce conducea un autoturism  pe raza localității Mineri, într-o curbă la dreapta, a accidentat un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Galați, care se afla pe partea carosabilă, în calitate de pieton.

În urma accidentului, acesta a rămas imobilizat sub autoturism.

La locul intervenției s-au deplasat 11 pompieri cu 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD tip B2.

Advertisement

Pompierii au reușit extragerea victimei, dar din nefericire echipajul de ambulanță prezent la fața locului a pronunțat decesul.

Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions