Conecteaza-te cu noi

Actual

La noi e soare, cald și bine! În țară sunt coduri galbene și portocalii de vreme rea!

Published

on

Mai  multe județe din Ardeal și Moldova se află sub cod galben și/sau portocaliu. Sunt deja ploi torențiale în aceste zone, cu căderi de grindină și frecvente descărcări electrice. Ne referim la județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Brașov, Harghita și Mureș. Încă de la ora 13.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, a fost transmisă o informare valabilă până mâine dimineață, la ora 4.00. Potrivit acesteia, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, și în Dobrogea și Muntenia. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și  la munte, 40…50 l/mp. În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei. La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions