Conecteaza-te cu noi

Societate

La UPU Constanţa va fi amplasată încă o extensie modulară. Vezi de ce e necesară

Published

on

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei Constanța” s-a întrunit de urgență în cursul acestui week-end pentru a rezolva cu celeritate mai multe situații cauzate de creșterea numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus.

Au fost luate mai multe măsuri. În primul rând,  s-a stabilit extinderea numărului de locuri dotate cu oxigen pentru pacienții Covid înregistrați în UPU și aflați în așteptarea transferului către Spitalele COVID.

A fost suplimentat numărul de paturi dotate cu oxigen prin mărirea numărului de concentratoare de oxigen achiziționate. De asemenea, a fost crescută capacitatea de testare PCR, prin suplimentarea efectivului de lucru în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară și extinderea programului inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Foarte important este faptul că a fost aprobată amplasarea unei noi extensii modulare care va deservi Unitatea Primiri Urgențe și astfel va fi suplimentat numărul de locuri pentru pacienții suspecți COVID, aflați în așteptarea rezultatului PCR.  Noua extensie este formată din 16 containere care vor fi racordate la utilități iar spațiul interior va fi amenajat și compartimentat conform normelor sanitare în vigoare, urmând să asigure 20-22 paturi.

Advertisement

“O autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific din dotarea ISU “Mihail Grigore Sturza” Iași va fi adusă la Morga din cadrul SCJU, cu sprijinul Inspectorului șef al ISU Dobrogea, col. Roșca Ionel și al prim adjunctului insp. șef, col. Ion Vlăduț, cărora le mulțumim pentru ajutorul necondiționat.”, a precizat Crina Kibedi,  purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions