Conecteaza-te cu noi

Actual

Legea educației, modificată. Învăţământul se poate desfăşura online în timpul stării de urgenţă

Published

on

Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu. Reglementarea a fost introdusă în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care a fost modificată, ieri, de Senat, în calitate de Cameră decizională. Proiectul, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, viza inițial stabilirea modului de notare a elevilor prin modificarea articolului 71 din Legea educaţiei. Aceste prevederi au fost, însă, eliminate printr-un amendament adoptat în Comisia de învăţământ şi însuşit de plenul Senatului.

Ce prevăd modificările aduse la Legea educaţiei

“În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar se pot desfăşura şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Pentru învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează metodologia derulării activităţilor în unităţile de învăţământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii”, se arată într-un nou articol introdus în Legea educaţiei naţionale.

Proiectul de modificare şi completare a Legii educaţiei vizează şi învăţământul universitar. Astfel, proiectul prevede, că, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, activităţile specifice învăţământului universitar se pot desfăşura şi online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Universităţile elaborează, în baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, propria metodologie a derulării activităţilor desfăşurate în universitate în sistem online, aprobată şi de Senatul universitar.

Advertisement

O altă modificare adusă legii educaţiei vizeavă activităţile didactice şi examenele de final de ciclu de studii şi de cercetare din învăţământul preuniversitar şi universitar. Şi acestea se pot desfăşura online pe parcursul stării de urgenţă sau de asediu.

Un alt amendament adoptat în Comisia de învăţământ şi însuşit de plen este cel referitor la susţinerea examenului de admitere la facultate. Şi acesta se va desfăşura online: “Prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea educaţiei, universităţile pot organiza admitere pentru anul universitar 2020-2021 în forma online, potrivit metodologiei aprobate de Senatul universitar, iar în anul 2019-2020 se poate organiza online susţinerea tezelor de abilitare”.

Proiectul de lege, votat de senatorii PSD, USR şi UDMR. PNL s-a declarat împotrivă.

Sursa: România TV.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions