Conecteaza-te cu noi

Actual

Legea privind reorganizarea ISC, în dezbatere publică. Ministerul Dezvoltării vrea desfiinţarea structurilor regionale şi reducerea costurilor

Published

on

Ministerul Dezvoltării anunţă punerea în dezbatere publică a legii pentru reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, propunându-se desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia, şi reducerea costurilor aferente.

”Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) se află în consultare publică, la rubrica Transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Ministrul Cseke Attila a decis elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituţională a ISC, unitate subordonată MDLPA, prin desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia şi reducerea costurilor aferente”, a transmis, vineri, Ministerul Dezvoltării, printr-un comunicat de presă.

Documentul va rămâne în dezbatere publică timp de 10 zile.

“Din analizarea activităţii ISC, se constată o suprapunere evidentă a atribuţiilor la nivel central, regional şi judeţean, de aceea este necesară o reformă instituţională privind eliminarea structurilor regionale. 19 atribuţii ale inspectorilor şefi regionali se regăsesc şi în atribuţiile inspectorilor şefi judeţeni, iar 29 de atribuţii ale şefilor de serviciu regionali se regăsesc şi la nivel judeţean pentru posturi de conducere. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc acelaşi scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor şi o ineficienţă a costurilor”, a declarat Cseke Attilla, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions