Conecteaza-te cu noi

Societate

Leii de mare Buddy și Morgan nu mai susțin reprezentații la CMSN Constanța

Published

on

Doi lei de mare patagonieni, Buddy și Morgan, au susținut în această vară spectacole la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Aceștia au ajuns la Delfinariu în data de 16 iulie și, după o acomodare de câteva zile au început reprezentațiile. Au atras numeroși  vizitatori, atât turiști, cât și constănțeni, care au fost încântați de spectacole.

Pe pagina oficială a CMSN, începând cu data de 1 octombrie, nu mai sunt trecute reprezentațiile celor doi lei de mare.  Și asta, cu toate că în urmă cu câteva zile, directorul general al complexului, Adrian Bîlbă, își exprima speranța că Buddy și Morgan vor continua să susțină spectacole până în luna decembrie. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil, iar leii de mare vor părăsi, în cursul zilei de mâine, Delfinariul Constanța.

Contractul s-a încheiat. Adrian Bîlbă a precizat pentru Ordinea.ro că posesorul lui Buddy și Morgan a făcut o adresă oficială către conducerea CMSN, prin care a solicitat să țină leii de mare peste iarnă la Constanța. A cerut, de asemenea, să fie închiriat un dresor.

Adrian Bîlbă a declarat că, împreună cu toată echipa CMSN a căutat o soluție legală pentru a putea ține gratuit aceste animale, dar aceasta nu a fost găsită. El s-a arătat extrem de mulțumit de felul în care s-a derulat activitatea cu leii de mare.

Advertisement

”În lunile iunie, iulie și august am încasat 50% din încasările realizate în anul 2019. Alte delfinarii din lume au fost închise. Leii de mare au fost o atracție importantă – am avut ce arăta.”, preciza Adrian Bîlbă în cursul săptămânii trecute.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions