Connect with us

Politica

Liberalii își aleg președintele. Ludovic Orban vs. Cristian Bușoi!

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Congresul PNL, la care va fi ales noul preşedinte al formaţiunii, are loc, sâmbătă, în prezenţa a peste 5.000 de delegaţi. Este primul congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat trei preşedinţi. Şefia PNL este disputată de doi membri ai vechiului PNL- Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Preşedintele Klaus Iohannis a transmisun mesaj în care afirmă că România are nevoie de partide puternice, unde nu doar liderul este puternic, ci unde democraţia internă este reală şi există dezbatere, transmite News.ro.

Korodi, la Congresul PNL: UDMR va fi mereu un partid deschis dialogului, indiferent că suntem în opoziţie sau la guvernare

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a transmis sâmbătă, la Congresul PNL, un mesaj din partea patidului pe care îl reprezintă, în care a afirmat că Uniunea Democrată a Maghiarilor din România va fi întotdeauna o platformă politică bazată pe dialog, indiferent dacă va fi în opoziţie sau la guvernare.

„România are nevoie de o forţă puternică politică de dreapta care ştie să reprezinte în deciziile politice naţionale oamenii de dreapta. Avem nevoie de o forţă politică de dreapta puternică care ştie să militeze pentru statul de drept, care este foarte bine definit de Consiliul Europei”, a afirmat deputatul UDMR.

El a arătat că „democraţia românească are nevoie de PNL ca un partid puternic, care indiferent dacă este la guvernare sau este în opoziţie, ştie să lupte pentru valorile europene”.

Attila Korodi a ţinut să sublinieze faptul că UDMR va fi întotdeauna un partid deschis dialogului, indiferent că se află la guvernare sau în opoziţie. „UDMR, ca reprezentat politic al unei comunităţi de 1,2 milioane de suflete, va fi întotdeauna o platformă politică bazată pe dialog. Indiferent dacă în viitor veţi fi în opoziţie sau la guvernare, indiferent dacă noi suntem în opoziţie sau la guvernare, reiterăm crezul nostru că trebuie să avem un dialog între noi spre binele ţării, spre binele comunităţilor pe care le reprezentăm, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local”, a conchis liderul deputaţilor UDMR.

Mircea Quintus, mesaj la Congresul PNL: Vă îndemn să-i votaţi pe cei mai vrednici şi devotaţi membri ai partidului

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a transmis sâmbătă un mesaj, cu ocazia Congresului liberalilor, în care i-a îndemnat să-i voteze pe „cei mai vrednici şi devotaţi” membri ai partidului, astfel încât să fie condus bine şi să nu uite niciodată că fac parte dintr-o formaţiune care şi-a slujit ţara în momentele ei de cumpănă.

„Vă îndemn să votaţi pe cei mai vrednici şi devotaţi liberali în fruntea partidului, în aşa fel încât ca el să fie bine condus. Vă mai rog să nu uitaţi nicio clipă că sunteţi membri ai unui istoric partid care şi-a slujit mereu ţara în momentele ei de cumpănă şi mai ales să sunteţi urmaşii marilor noştri Brătieni. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”, se arată în mesajul lui Mircea Ionescu Quintus, citit de liberalul Virgil Guran.

Preşedintele de onoare al PNL le-a mai urat liberalilor „să trăiască mai mult decât el şi să devină mai înţelepţi decât el”.

Turcan: Multora nu le-am fost simpatică, după alegeri mi-aş dori să ne întâlnim în tranşee

Raluca Turcan şi-a făcut sâmbătă, în cadrul congresului PNL, bilanţul la şefia interimară a partidului, spunând că, după dezastrul de la alegerile parlamentare de anul trecut, misiunea ei a fost să ţină partidul unit şi să organizeze alegeri interne corecte, precizând că şi-a dat seama că multora nu le-a fost simpatică în această perioadă şi exprimându-şi speranţa că îi va întâlni pe toţi colegii liberali în tranşee, împotriva PSD.

”Unirea face puterea. Acesta a fost scopul fuziunii dintre PNL şi PDL şi aceasta trebuie să fie provocarea noastră astăzi după acest Congres (…) După eşecul de la alegerile parlamentare, misiunea pe care am primit-o a fost una clară şi limitată, să ţin partidul unit (…) Multora nu le-am fost simpatică, nici nu mi-am propus. E dificil să fii simpatic în perioade de criză (…). Am urmărit să imprim nişte crezuri, să ai încredere şi respect în colegii tăi. (…) Trebuie să admitem că uneori ne-a lipsit şi respectul între noi, exact acel respect prin care poţi să susţii argumentat o opinie contrară, să pui politica în interesul public mai presus de interesul personal”, a declarat Raluca Turcan de la tribuna congresului PNL.

Ea le-a spus delegaţilor la congres că PNL începe să-şi revină după dezastrul de la parlamentare, doi indicatori în acest sens fiind sondajele de opinie şi rezultatele de la alegerile locale parţiale.

”Mulţi ne-au cântat prohodul şi au spus că PNL a murit sau se mai zbate, însă din fericire, constant, în ultima perioadă, PNL are peste 27% în toate sondajele de opinie, chiar şi cele măsluite.PNL a dat un important semn de viaţă la alegerile parţiale (…) că fără complicităţi sau înţelegeri ruşinoase se poate câştiga. (…) PNL a trecut de 31% la alegerile parţiale. După alegeri mi-aş dori să ne întâlnim în tranşee  (…) unde adversarul nostru este  PSD”, a mai spus Turcan.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Eugen Teodorovici: “Cândva o să candidez şi la prezidenţialele din România”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, marţi seara, într-o emisiune la TVR 1, că intenţionează să candideze „cândva” la funcţia de preşedinte al României, dar că vrea să fie o surpriză.

„Cândva o să candidez. Cândva o să candidez, cu siguranţă. Aveţi ca mărturie clară: cândva o să candidez şi la prezidenţialele din România. Nu mă întrebaţi şi când anume, pentru că aceasta este surpriză. Ştiu cum va fi. Problema nu este cum o să fie, o să fie sigur. N-am niciun fel de problemă”, a declarat Eugen Teodorovici citat de jurnaliștii de la news.ro.

Întrebat dacă va fi doar candidat sau şi preşedinte, acesta a replicat:

„Când spun că fac un lucru, îl fac. Nu candidez ca să candidez. Nu sunt un laş. Sunt multe variante politice posibile, dar sigur va fi”.

Teodorovici a mai afirmat că preşedintele PSD a anunţat foarte clar că după alegerile europarlamentare se va face analiza de rigoare în partid privind candidatul la alegerile prezidenţiale din acest an:

„Se va stabili clar cum se merge: cu ALDE, PSD, împreună. Cei care conduc partidul şi coaliţia decid”.

El a susţinut că, dacă PSD îşi doreşte „cu adevărat” să câştige alegerile prezidenţiale, atunci va câştiga:

„PSD nu o să piardă ceva, când luptă cu adevărat şi vrea să câştige. PSD poate cu adevărat să câştige, dacă-şi doreşte acest lucru”.

El a mai afirmat că PSD îl poate învinge pe preşedintele Klaus Iohannis la prezidenţiale din acest an.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Președintele vrea referendum pe Justiție

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este ”aproape hotărât” să convoace referendum naţional pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

“Lucrăm deja intens la asta, analizăm datele, variantele, partea legală. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare”, a spus şeful statului, la dezbaterea “Preşedinte sau cetăţean/om politic şi societate civilă”, organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de One World România.

Seful statului a precizat ca s-a vorbit mult de referendum și și-a propus sa facă o evaluare in acest sens.

“S-a vorbit mult despre referendum și am spus că lucrurile trebuie evaluate din multe puncte de vedere. Stiți că voința este una și putința este alta. Discuția a revenit și nu a revenit întâmplător. Am primit o lege care clarifica anumite aspecte tehnice, printre care pesediștii introduseseră un paragraf că odată cu europarlamentarele nu se poate organiza nimic altceva. Mi s-a părut suspect de aceea am contestat la CCR. Curtea mi-a dat dreptate. Am început să analizez cum ar fi dacă aș convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare. La început am fost puțin entuziaști. Lucrăm la asta intens, analizăm datele, variantele. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru 26 mai. Un referendum nu poate să producă o lege, dar poate să exprime atitudinea nației și asta vreau. Îmi doresc ca națiunea română să spună clar dacă mai poate să tolereze corupția și corupții sau trebuie să tragem o linie și să spunem stop”, a declarat Iohannis, conform Antena 3.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

După protestul #sieu, premierul Dăncilă transmite: “Să vină toți cu idei constructive, nu doar cu blocaje”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Protestul #Șîeu pentru construcția de autostrăzi produce ecouri. Premierul Viorica Dăncilă a făcut un apel la unitate națională în jurul acestui obiectiv. A cerut idei constructive și a transmis românilor să renunțe la… blocaje.

“Lansez un apel către toți cei care își iubesc țara să ne mobilizăm cu toții în jurul acestui obiectiv de construcție a autostrăzilor. Trebuie să accelerăm acest proces și îi rog pe toți să vină cu idei constructive, nu doar cu blocaje. Încă ne confruntăm cu încercările unor cetățeni care doresc cu orice preț să blocheze construcția autostrăzilor și fac orice pentru a bloca construcția de autostrăzi. Doar la începutul lunii ianuarie autostrada Lugoj-Deva a fost blocată de contentații depuse de trei cetățeni, unul din Dublin, doi din România. Motivul a fost faptul că nu se oferă suficiente locuri pentru marile mamifere și pentru lilieci. Nu-mi vine să cred că este posibil așa ceva și nu înțeleg ce interese au acești oameni”, a declarat Viorica Dăncilă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: