Connect with us

Politica

Liberalul Huțucă: “Ministrul Culturii avizează distrugerea istoriei Constanței”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

În loc să pună în valoare vestigiile arheologice ale Cetății Tomis, le îngroapă sub construcții și clădiri, este mesajul pe care liderul PNL Constanța îș transmite ministrului Culturii, George Ivașcu.

Deputatul Bogdan Huțucă, președinte al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, a adresat o interpelare ministrului Culturii, George Ivașcu, privind avizarea de către acesta a unei construcții, la Constanța, chiar peste un sit arheologic de o mare importanță nu doar pentru oraș, ci pentru întreaga țară.

Prin semnătura ministrului Ivașcu se încuviința demararea procedurilor pentru autorizarea realizării unei construcții civile la o distanță de 0,87 metri de Poarta Mare a Cetății Tomis, una dintre cele mai mari și importante descoperiri arheologice din județul Constanța.

Având în vedere situația creată, i-am solicitat ministrului George Ivașcu să precizeze care sunt considerentele pentru care, în opinia sa, avizul favorabil pentru PUD-ul construcției mai sus amintite a primat în defavoarea măsurilor necesare de conservare și punere în valoare a monumentului istoric Poarta Mare a Cetății Tomis. De asemenea, i-am cerut să precizeze din ce motiv Ministerul Culturii și Identității Naționale se comportă ca și când ar fi o insituție cu atribuții ce țin strict de o comisie de urbanism și nu, așa cum ar fi firesc, de luarea celor mai corecte și necesare măsuri pentru protejarea monumentelor istorice importante din România și punerea lor în circuitele istorice și turistice care ar putea contribui enorm la dezvoltarea economică și culturală a comunităților”, se arată în interpelarea depusă de parlamentarul liberal Bogdan Huțucă.

Totodată, având în vedere gravitatea situației, deputatul Bogdan Huțucă a făcut o declarație politică în Camera Deputaților, prin care îi cere premierului Viorica Dăncilă să verifice ce se întâmplă la Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Actualul ministru al Culturii, domnul George Ivașcu, în loc să se ocupe așa cum ar trebui de cel mai important eveniment al anului, Centenarul Marii Uniri, dar și de conservarea, recondiționarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și a siturilor arheologice care au o importanță istorică deosebită pentru poporul român, dă avize favorabile pentru construcții aflate pe terenuri la doar câțiva metri de unele obiective istorice cu o valoare inestimabilă!”, a mai declarat deputatul Bogdan Huțucă, președinte al PNL Constanța.

Comments

comments

Politica

Cozmin Gușă, Ana Birchall și primarul din Bacău, EXCLUȘI din PSD. Ce spune Dăncilă

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Cozmin Gușă, proaspăt înscris în PSD Sector 1, a fost exclus, marți, din partid, în ședința CEX, spun surse din partid. Mai mulți lideri PSD au acuzat că acesta a avut ieșiri critice la adresa partidului în ultimii ani și că nu pot face echipă cu el.

Astfel, la finalul ședinței social Democraților concluziile sunt următoarele: Ana Birchall, Cozmin Guşă şi primarul Bacăului, Cosmin Necula, au fost excluşi din Partidul Social Democrat, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

“În Comitetul Executiv s-a luat deciziaexcluderiiAnei Birchall şi excluderea lui Cozmin Guşă. Colegii au fost nemulţumiţi de atitudinea domnului Guşă. Modul în care s-a raportat la PSD a fost unul care nu a fost corect. Colegii au vorbit de o abordare obiectivă şi că în mijlocul nostru se regăsesc cei care se raportează la principiile social-democrate. În acest context a venit propunerea de excludere”, a precizat Dăncilă, care a adăugat că ea s-a abținut la vot în cazul lui Gușă și Birchall.

Preşedintele PSD a adăugat că şi primarul Bacăului a fost exclus, la propunerea preşedintelui organizaţiei, Dragoş Benea.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Surse: SCANDAL INCREDIBIL în CEx-ul PSD. Dăncilă, în lacrimi

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Potrivit stiripesurse.ro, care citează Antena 3, în Comitetul Executiv al PSD este un scandal incredibil. Sursa citată arată că șeful campaniei prezidențiale a Vioricăi Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu, vrea să demisioneze după un schimb de replici între soțul ei, Claudiu Manda, lider PSD Dolj, și candidatul PSD la prezidențiale, Viorica Dăncilă, potrivit Antena 3. În ședința CEX PSD aflată în desfășurare la ora transmiterii acestei știri, Dăncilă și Manda au avut un schimb dur de replici. Candidatul PSD l-a acuzat pe Manda că ar fi spus despre ea ca este „proasta” si ca un barbat adevarat nu procedeaza asa.

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a avut o ieșire nervoasă în ședința CEX aflată în desfășurare la ora transmiterii acestei știri, au relatat surse din partid pentru STIRIPESURSE.RO. Dăncilă s-a declarat deranjată de slaba implicare a unor filiale și a spus că ea este dispusă să meargă mai departe în turul 2 în ciuda tuturor atacurilor la adresa ei, cu condiția să se implice total și șefii de organizații.

Şedinţa a fost întreruptă pentu o pauză, după ce Viorica Dăncilă a izbucnit în plâns.

Ședinţa CEx s-a reluat după pauză. Claudiu Manda i-a cerut scuze Vioricăi Dăncilă pentru că a jignit-o.

Sursa: stiripesurse.ro.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Iohannis explică de ce refuză dezbaterea cu Dăncilă

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Președintele Klaus Iohannis a luat decizia, după o consultare cu liderii PNL, să refuze o dezbatere cu candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă. Într-un mesaj pe Facebook, postat în urmă cu câteva minute, șeful statului explică motivele pentru care nu vrea să aibă o dezbatere cu Dăncilă.

„Împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului. Și doar împreună vom reuși să câștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor.

Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!“, a scris Iohannis.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: