Conecteaza-te cu noi

Politica

Liderii ALDE vin pe litoral! Le place în Mamaia, la hotelurile Phoenicia și Iaki!

Published

on

În această sâmbătă, de la ora 14.00, președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu se va întâlni cu reprezentanții mass-media, după întâlnirile forurilor de conducere ale Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), care au loc în perioada 31 august – 03 septembrie 2017 în stațiunea Mamaia. Întâlnirile forurilor de conducere ale Alianței Liberalilor și Democrațior, de la Mamaia, au loc după cum urmează: – vineri, 01 septembrie 2017, la ora 17.00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale ALDE cu miniștrii și secretarii de stat ai partidului, la Hotel Phoenicia; – sâmbătă, 02 septembrie 2017, începând cu ora 10.30, au loc întâlnirile Biroului Politic Central și ale Delegației Permanente Naționale ale ALDE, la Hotel Iaki (Sala Casino). Pe parcursul celor trei zile, 31 august – 03 septembrie 2017, se va desfășura Școala Politică de Vară a Tineretului Liberalilor și Democraților (TLDE), respectiv sesiunea de discuții și dezbateri care are loc în ziua de sâmbătă, 02 septembrie 2017, care se va desfășura la Hotelul Iaki (Sala Viena), în intervalul orar 15.00 – 18.00. La Școala Politică de Vară a TLDE sunt invitați și vor ține discursuri politice mai mulți reprezentanți ai partidului: președintele ALDE Călin Popescu- Tăriceanu, purtătorul de cuvânt al ALDE deputat Varujan Vosganian, europarlamentarul Norica Nicolai, vicepreședintele ALDE deputat Andrei Gerea, ministrul Energiei Toma Petcu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai ALDE Ioan Țintean, vicepreședintele Consiliului Național al ALDE deputat Anton Anton și vicepreședintele ALDE deputat Marian Cucșa. (Foto: Adevărul)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions