Conecteaza-te cu noi

Politica

Liderul deputaților PNL, mesaj pentru PSD: „Alegeți, ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!“

Published

on

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, cere conducerii Camerei inferioare a Parlamentului să convoace o sesiune extraordinară și în care să fie supus la vot proiectul de lege al PNL privind tăierea pensiilor speciale. Acesta precizează că dacă pensiile speciale vor fi tăiate se vor găsi bani pentru dublarea alocațiilor pentru copii, votată în Parlament la finale anului trecut.

„În calitate de lider al deputaților PNL, am propus colegilor mei să solicităm convocarea unei sesiuni extraordinare, în care să supunem votului proiectul de lege al PNL privind tăierea pensiilor speciale. Din economia rezultata din tăierea pensiilor speciale, Guvernul ar avea resursele financiare necesare pentru plata alocațiilor majorate, în urma votului de la sfârșitul lunii decembrie, din Parlament. Tot în decembrie, Comisia de muncă a Camerei Deputaților a dat un raport de adoptare a proiectului PNL care prevede tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari, magistrați, personal aeronautic, diplomați, funcționari ai Curții de conturi, etc. Proiectul de lege al PNL aloca pensii de serviciu doar pentru militari și polițiști. În mod surprinzător, raportul de adoptare nu a fost “ridicat” pe site-ul Comisiei de muncă și nici nu a fost trimis plenului, astfel încât el nu a putut fi supus votului in ultima săptămâna din sesiunea parlamentara. Urgentă adoptării acestui proiect de lege este determinată de necesitatea finanțării legii adoptată de Parlament, privind dublarea alocațiilor pentru copii. Solicităm PSD și președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, să rupă frăția cu pensiile speciale și să votam proiectul de lege al PNL în sesiune extraordinară. În acest fel, PSD poate dovedi că nu a votat creșterea alocațiilor doar în interes electoral, după ce anul trecut a votat împotriva demersului PNL. De la 1 ianuarie, anul curent, alocațiile copiilor au crescut cu 100% din rata inflației, urmare a unei legi inițiata de PNL. Așadar alegeți domnilor pesediști: ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!“, se arată în postarea lui Roman.

Ulterior, acesta a revenit cu un mesaj în care spune că PSD tine cu dinții de pensiile speciale!

„Marcel Ciolacu, președintele PSD refuză propunerea pe care am făcut-o: sesiune extraordinară în care să voteze proiectul PNL privind tăierea pensiilor speciale, pentru plata alocațiilor copiilor! E bine măcar că s-au separat apele! Să știe tot poporul că PSD vrea pensii speciale, nu alocații!“, mai subliniază Roman.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions