Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Societate

Liga Militarilor Profesioniști, mesaj de Ziua Armatei Române: “Trebuie să fim mândri că purtăm haina militară”

Published

on

Astăzi este zi de sărbătoare pentru noi toți. Armata Română a fost şi continuă să fie o elită a societății româneşti, transmite conducerea Ligii Milutarilor Profesioniști prin printr-un comunicat remis redacției și semnat de președintele Dănuț Albu.

Puține instituții sunt atât de performante şi de respectate, în țară şi în afara granițelor, aşa cum este Armata Română, scrie Dănuț Albu.

Am avut prilejul să vedem cât de respectați sunt militarii români şi Armata Română în interiorul Alianței Nord-Atlantice şi am dovedit mereu că merităm cu prisosință acest respect.

Trăim vremuri grele din pricina noului coronavirus şi acest lucru ne împiedică să sărbătorim această zi atât de importantă pentru noi, aşa cum eram obişnuiți, alături de popor. Poate mai mult ca oricând se cuvine să reflectăm cu toții la rolul pe care armata îl are în istoria şi viața națiunii noastre.

Advertisement

Armata Română a fost mereu în slujba acestei țări şi ne-a dat nouă, militarilor, privilegiul de a ne arăta devotamentul față de neam şi pământul românesc. Armata a fost parte din istoria noastră. Armata este parte din onoarea noastră, parte şi garant al libertății noastre de-a lungul vremurilor.

Astăzi, de Ziua Armatei Române, trebuie să fim mândri că purtăm haina militară, că avem predecesori celebri, că armata a fost mereu pilonul de susținere al patriei în orice regim.

La mulți ani, camarazi! Cu devotament, totdeauna uniți pentru patrie!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions