Conecteaza-te cu noi

Politica

Ludovic Orban: Ruşii sunt şahişti, nu se vor opri în Ucraina. Putin are un plan mai amplu, dar nu-l cred atât de nebun să atace un stat NATO

Published

on

Liderul Partidului Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, consideră că unul dintre obiectivele Rusiei este să distrugă unitatea europeană şi coeziunea euro-atlantică, iar planul lui Vladimir Putin este mai amplu decât o cucerire a Ucrainei.

“Dacă ruşii cuceresc Ucraina, România va fi vecină cu Rusia. Dacă ruşii cuceresc Ucraina, cu siguranţă vor continua atacurile. Ca să nu spun că şi ţările care au o anumită independenţă faţă de Rusia, cum sunt Georgia, Azerbaidjan, Republica Moldova, vor fi sub o ameninţare extrem de puternică. După aia, că tot vorbim de refacerea URSS-ului, să nu uităm că statele baltice au făcut parte din URSS. Acolo sunt minorităţi ruse foarte importante, cu puternică capacitate de a realiza provocări care să creeze contexte tulburi. Părerea mea este că Putin, în mintea lui, nu cred că îi ajunge să cucerească Ucraina. Părerea mea e că are un plan mai amplu. Din păcate, foarte mulţi dintre liderii europeni nu îi înţeleg pe ruşi. Ruşii sunt şahişti, ei gândesc strategic. Gândesc mai multe mutări înainte şi fac paşi de care nu-ţi dai seama. Părerea mea este clar că unul dintre obiectivele Rusiei este să distrugă unitatea europeană. Un alt obiectiv al Rusiei este să distrugă coeziunea euro-atlantică, între SUA şi ţările Uniunii Europene. Europa, fără SUA, fără Canada şi Marea Britanie, din punct de vedere militar este extrem de vulnerabilă. Nu mai zic de ‘intelligence’, nu mai zic de o mulţime de alte chestiuni care implică posibilitatea de a riposta la atacuri, să le zicem, hibride”, a declarat Orban joi, la Realitatea TV.

Ludovic Orban a subliniat că e o “realizare” faptul că România este membră NATO şi membră a Uniunii Europene.

“Chiar nu cred că Putin poate fi atât de nebun încât să comită o agresiune împotriva unei ţări NATO, pentru că asta ar da naştere unei conflagraţii mondiale, în care, în mod evident, Rusia nu are nicio şansă să facă faţă, chiar dacă, poate, într-o primă fază, să susţină un astfel de război, dar pe termen mediu şi lung este condamnată. Pe de altă parte, sunt riscuri de care trebuie să ţinem cont şi aici am să mă refer în primul rând la Republica Moldova. Noi avem sute de mii de cetăţeni români care trăiesc în Republica Moldova sau sunt cetăţeni şi ai Republicii Moldova şi ai României”, a precizat Orban.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions