Conecteaza-te cu noi

Administratie

Lumina. Primăria anunță că se vor intensifica controalele la cei care comercializează produse de origine animală

Published

on

primaria lumina

Conducerea Primăriei Lumina vine cu un anunț important de Sărbători, ce are legătură cu vânzarea produselor de origine animală.

„În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, se vor intensifica controalele sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă, în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte produse de origine animală și nonanimală destinate consumului uman pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe întreg lanţul alimentar şi implicit pentru protecţia consumatorului.

În același timp, DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare (implicit carnea de porc şi produsele cu specific tradiţional) numai din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.

Tot în acest sens, menţionăm că sacrificarea porcilor pentru consum public se realizează numai în abatoare autorizate, unde se realizează obligatoriu şi examenul trichineloscopic, carnea rezultată fiind marcată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri, fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite la nivelul județului Constanţa.

Examenul trichineloscopic este metoda principală de decelare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, nutrie, parazit care poate provoca afecţiuni ce se pot finaliza chiar cu decesul persoanelor care au consumat carne infestată.

Localizările cele mai frecvente ale larvelor sunt în  muşchii de la baza limbii, diafragma şi pilierii diafragmatici, muşchii maseteri, muşchii intercostali, precum şi muşchii profunzi ai cefei, acestea constituind baza anatomică pentru proba recoltată în vederea analizării.

Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.

Aceştia  se supun unui risc major putându-se  îmbolnăvi de trichineloză, care se poate realiza prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conţine larve infestante.

Nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic şi comunicarea  rezultatului.

Lista de LOCAŢII unde se poate efectua examenul trichineloscopic precum și date de contact este afișată aici

https://www.primaria-lumina.ro/activitatea-sanitara-veterinara-si-pentru-siguranta-alimentelor-in-perioada-sarbatorilor-de-iarna-2023/

Pentru Lumina, puteți apela numărul de telefon 0721/203206. Programul de funcţionare, la sediul DSVSA Constanța, este de luni – sâmbătă, de la ora 830 la ora 1530, iar în zilele de duminică de la ora 830 la ora 1400, iar la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, programul de funcționare este de luni – sâmbătă, de la ora 830 la ora 1630, iar în zilele de duminică de la ora 830 la ora 1400.

Tariful de examinare pentru porcul domestic este de 28,56 lei, TVA inclus.“, informează Primăria Lumina.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions