Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Mai marii cultelor religioase din România au bătut la ușa lui Ciolacu. Vezi ce i-au cerut

Published

on

culte religioase guvern

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat, astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai cultelor religioase din România, agenda întâlnirii fiind centrată pe continuarea dialogului și cooperării dintre stat și culte, în beneficiul credincioșilor și al societății românești. Șeful Executivului a subliniat rolul esențial pe care comunitățile religioase îl au în modelarea vieții sociale, culturale, educaționale, dar, mai ales, spirituale a românilor și potențialul de implicare a cultelor în asistența socială și medicală, exprimând disponibilitatea Guvernului de a sprijini inițiative în această direcție, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, se arată într-un comunicat al Guvernului.

„Pentru viitor, îmi doresc ca, împreună, să identificăm soluții pentru a valorifica potențialul pe care cultele religioase îl au din acest punct de vedere. Dețineți capacități absolut necesare. În primul rând, o raportare morală, responsabilă, la actul profund uman de întrajutorare a aproapelui. Apoi, un personal dedicat care are acces nu doar în mediul instituțional, dar mai ales la domiciliul beneficiarilor – fie că vorbim de bătrâni, copii, mame vulnerabile, victime ale traficului de persoane ori persoane dependente de droguri. Împreună sper să construim nu doar cămine, ci mai ales să ajutăm aceste categorii de persoane vulnerabile prin programe și activități cu caracter social și medical, realizate de unitățile de cult, la nivel local”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

La rândul lor, reprezentanții cultelor religioase au salutat deschiderea manifestată de Guvern în cadrul dialogului purtat până acum, precum și susținerea oferită pentru construirea și renovarea lăcașurilor de cult.

În cadrul întâlnirii s-a discutat, de asemenea, despre inițiativa mai multor culte religioase de înființare a unei platforme permanente de dialog între stat și culte, care să funcționeze la nivel tehnic, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și despre solicitarea venită din partea mai multor culte pentru creșterea sprijinului acordat de stat la salarizarea personalului neclerical, în raport cu nivelul salariului minim pe economie.

Au fost invitați reprezentanți ai cultelor religioase recunoscute în România conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, de asemenea, secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, vicepremierul Marian Neacșu și președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă.

Sursa foto: gov.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions