Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

MAI: Mii de angajaţi asigură măsuri de siguranţă în perioada Sărbătorilor Pascale

Published

on

Sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 17-20 aprilie 2020, peste 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri ale MAI, precum și polițiști locali și militari din cadrul MApN, vor acționa, zilnic, pentru a asigura respectarea măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și asigurarea intervențiilor în alte situații care ar pune în pericol siguranța cetățenilor.

Astfel, în fiecare zi, vor fi la datorie peste 14.000 de polițiști,​ una dintre misiunile principale fiind intensificarea măsurilor de monitorizare și control ale traficului rutier și verificarea respectării condițiilor de deplasare a persoanelor. De asemenea, vor fi desfășurate acțiuni care au ca scop combaterea faptelor ce pot pune în pericol sănătatea populației cu accent pe comercializarea de produse specifice Sărbătorilor Pascale.

În plus, echipajele de Poliție, în colaborare cu celelalte autorități competente, au în atenție prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic și a tuturor infracțiunilor de drept comun, prin mijloace de prevenire, cât și prin acțiuni de combatere și anihilare.

În contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, dar și pentru misiunile cotidiene de asigurare a ordinii publice, sunt mobilizați în medie, zilnic, aproximativ 7.000 de jandarmi.

Advertisement

Peste 1.200 de jandarmi vor verifica zilnic parcurile și alte zone de agrement pentru a se asigura că restricțiile de deplasare a persoanelor, dispuse prin ordonanțele militare, sunt respectate.​ ​

Totodată, aproximativ 4.000 de polițiști locali și 1.500 de militari din cadrul MApN vor acționa zilnic în sistem integrat în dispozitivele realizate de MAI.

Peste 5.000 de pompieri sunt pregătiți zilnic pentru executarea misiunilor specifice. Salvatorii asigură misiunile de răspuns cu peste 3.400 mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate.

Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat de peste 400 echipaje SMURD, cu autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă, motociclete SMURD și ambulanțe pentru transport neonatologic.

Peste 4.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar echipaje comune, formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti, participă la misiuni de menținere a ordinii şi siguranţei publice în zona de frontieră.

Advertisement

De menționat este faptul că, în prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere a tranzitului de persoane și turisme, de până la 90% față de perioada similară a anului trecut.

Informaţii privind situaţia din punctele de frontieră deschise traficului internaţional de persoane și mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

Inspectoratul General de Aviație al MAI are pregătite pentru intervenție, în această perioadă, 13 elicoptere. Pentru misiunile aeromedicale, piloții IGAv vor utiliza 8 elicoptere EC-135 în cadrul punctelor de operare aeromedicală de la București, Târgu Mureș, Iași, Craiova, Constanța, Arad, Galați și Jibou. De asemenea, 5 elicoptere de tip EC-135, Mi-17 și Mi-8 sunt pregătite să acorde sprijin în misiuni de ordine și siguranță publică. Elicopterele EC-135 aflate în serviciu la Galați și Iași pot interveni în misiuni umanitare în Republica Moldova, la solicitarea autorităților din statul vecin.

“Menționăm faptul că, în funcție de tipul de misiune și situația din teren, efectivele Ministerului Afacerilor Interne acționează în echipe mixte,​ o atenție deosebită fiind acordată planificării și coordonării eficiente, în sistem integrat, la nivel teritorial și central, precum și alocării optime de resurse pentru intervenție.”, precizează Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions