Conecteaza-te cu noi

Actual

Mai multe fete, exploatate sexual. Au loc percheziții în județele Constanța și Hunedoara

Published

on

Ieri, 3 martie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 12 percheziții domiciliare, 9 în județul Constanța și 3 în județul Hunedoara, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă.

Din cercetări a reieșit că, în luna noiembrie 2021, un bărbat, în urma înțelegerii prealabile cu alte persoane, ar fi recrutat o minoră, de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, cu scopul de a o exploata sexual, prin obligarea acesteia la practicarea prostituției, în municipiul Deva.

În acest scop, unul dintre bărbați ar fi realizat fotografii care înfățișau minora în mai multe ipostaze cu tentă vădit sexuală, imagini pe care le-a distribuit prin atașarea lor la un anunț, care a fost publicat pe un site, în vederea atragerii de clienți dispuși să plătească pentru a întreține relații sexuale cu aceasta.

De asemenea, în perioada iulie 2021- februarie 2022, persoanele în cauză ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 4 tinere.

Advertisement

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate 8 telefoane mobile, 2 țigarete confecționate artizanal (cu cannabis), un grinder, formulare de transfer monetar, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

4 persoane sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, 3 dintre acestea fiind conduse la audieri, iar, în baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reţinerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În cursul zilei de astăzi, cele trei persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

O altă persoană nu se află pe teritoriul României, efectuându-se urmărirea penală în lipsă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Advertisement

La activități au participat și polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Huneadoara și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions