Connect with us

Actual

Mai multe mine care provin din Ucraina, în derivă în Marea Neagră

Published

on

În cursul zilei de azi, oficiali din Bulgaria au avertizat cu privire la prezenţa unor mine, care provin din Ucraina și care sunt în derivă în Marea Neagră.

Potrivit AGERPRES, guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim, transmite luni EFE.

După cum au anunţat autorităţile de la Sofia într-un comunicat de presă, dispozitivele explozive ”au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”.

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş.

Experţi de la Academia Navală Militară din Varna au declarat pentru EFE că minele ar putea intra în apele teritoriale bulgare în circa 10 zile.

Guvernul de la Sofia a dat asigurări că forţele navale şi autorităţile civile adoptă măsuri extraordinare de supraveghere şi sunt pregătite să neutralizeze dispozitivele explozive.

Echipajele bărcilor comerciale din zonă au fost avertizate să supravegheze marea cu maximă atenţie şi să informeze imediat autorităţile de coastă dacă observă obiecte suspecte în apă.

Minele navale ajung să plutească în derivă, la suprafaţa apei, dacă se rupe cablul cu care sunt ancorate, explică EFE.

Sursa: AGERPRES

Foto: Digi24.ro

Comments

comments