Conecteaza-te cu noi

Actual

Mai multe petreceri din Constanța, sparte de polițiști. Au fost aplicate amenzi de peste 75.000 de lei

Published

on

Polițiștii din Constanța, cu sprijinul jandarmilor, au desfășurat activități pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, a prevenirii actelor de violență, precum și pentru respectarea prevederilor legale pe drumurile publice. Astfel, au fost legitimate aproximativ 450 de persoane, au fost verificate peste 30 de localuri publice și au fost oprite, pentru control, aproximativ 80 de autovehicule. În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei, dintre care 132 la Legea 55/2020.

Exemple:

Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un local din municipiul Constanța (restaurant), se desfășoară un eveniment privat, la care participau mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar evenimentul a fost sistat.

Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un local din municipiul Constanța (restaurant), se desfășoară un eveniment privat, la care participau mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar evenimentul a fost sistat.

Advertisement

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la 2 terenuri de fotbal din municipiul Constanța, se desfășoară activități sportive în spațiu închis, contrar prevederilor Legii 55/2020. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei.

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în interiorul unei săli de jocuri de noroc din municipiul Constanța, a fost permis accesul clienților, deși aceștia nu aveau certificat verde.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cele 3 persoane identificate fără certificat verde au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions