La data de 30.09.2017, ora 06.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța i-au depistat pe S.A.-C., în vârstă de 15 ani, D.L-A., în vârstă de 17 ani, N.F., în vârstă de 16 ani și D.R.-Ș., în vârstă de 17 ani, din Constanța, care ar fi sustras, dintr-un frigider al unui chioșc situat în Constanța, mai multe baxuri cu băuturi răcoritoare.
“Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat”, informează Biroul de presă al IPJ Constanța.