Conecteaza-te cu noi

Politica

Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană

Published

on

Preşedintele Republicii Moldova a semnat, în urmă cu câteva momente, cererea de aderare la Uniunea Europeană care va fi adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. Maia Sandu a fost însoțită de prim-ministrul Natalia Gavrilița și de președintele Parlamentului Igor Grosu.

„Cetățenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur. Am demonstrat-o atunci când nu am permis tiraniei să se instaleze în țara noastră. Dragi cetățeni, dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt și hotărât, folosind oportunitățile oferite de peisajul schimbător al lumii. Trebuie să acționăm imediat atunci când ne-o cer circumstanțele și vedem clar oportunitatea de a putea asigura generațiilor viitoare un trai mai sigur, mai bun. Realizarea acestui obiectiv este datoria noastră față de cetățeni. Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ea este adresată domnului Emmanuel Macron, Președintele Franței, țara care astăzi deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Cererea o depunem în următoarele zile la Bruxelles. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană. Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, hotărât, vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor din Moldova”, a declarat Maia Sandu, sitată de stiripesurse.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions