Conecteaza-te cu noi

Actual

MApN: Alte 100.000 de combinezoane de protecţie au ajuns în ţară în această dimineaţă

Published

on

În urmă cu puţină vreme, pe aeroportul Otopeni a aterizat o aeronavă care a adus în ţară cel de-al doilea transport cu 45 de tone de echipament medical din Seul, Coreea De Sud.

Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic.

Astfel, vor ajunge în ţară încă 100.000 de combinezoane de protecţie pentru personal medical şi al MAI, implicat în combaterea coronavirusului.

În cursul zilei de ieri, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfăşurarea unei noi misiuni aeriene de urgenţă, pentru transportul a încă aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la Bucureşti.

Advertisement
Echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Sitiluaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
“Cele două zboruri solicitate de Ministerul Apărării Naţionale cu aeronave C-17 Globemaster III reprezintă prima utilizare a orelor de zbor, alocate ca stat membru al Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, pentru pentru misiuni de urgenţă în contextul gestionării pandemiei de coronavirus”, precozează un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU şi, cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, acestea vor fi distribuite şi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.
Coordonarea celor două zboruri s-a realizat, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.
Reamintim că România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, alături alte nouă ţări NATO – Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria, şi două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia.
Un prim transport aerian cu 45 de tone de echipamente medicale, inclusiv 100.000 de combinezoane de protecţie, din Coreea de Sud, a sosit, joi, pe Aeroportul Henri Coandă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions