Conecteaza-te cu noi

Societate

MApN, precizări cu privire la procesul de achiziție a corvetelor multifuncționale

Published

on

Cu privire la procesul de achiziție a corvetelor multifuncționale pentru Forțele Navale Române MApN a făcut următoarele precizări:

Decizia Curții de Apel București pronunțată luni, 13 iulie, în dosarul nr. 21131/3/2019, reprezintă un pas major în clarificarea aspectelor legale referitoare la achiziția corvetelor multifuncționale.

Înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne, care să contribuie la întărirea securității naționale ca stat riveran la Marea Neagră, reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apărării Naționale.

Precizăm că Ministerul Apărării Naționale va depune toate eforturile pentru finalizarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanțelor în conexiune cu acest program esențial de înzestrare, astfel încât procedura de achiziție să poată fi finalizată în cel mai scurt timp posibil, în condițiile legii, cu maximă transparență și cu protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României.

Advertisement

În acest moment, pe rolul instanțelor de judecată sunt înregistrate în total trei dosare în care compania Damen Schelde Naval Shipbuilding (SNS) BV, a formulat cereri în contradictoriu cu Guvernul României sau Ministerul Apărării Naționale, astfel:

• Dosarul nr. 4113/2/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București – contestație atribuire Decizia 1026/26/06/2019 emisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Acest dosar a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului 21131/3/2019. MApN a formulat, la data de 14 iulie 2020, cerere de repunere pe rol;

• Dosarul nr. 6869/2/2019, înregistrat la Curtea de Apel București, având ca obiect cererea formulată de Damen SNS BV pentru anulare act administrativ (adresa nr. A3/10084/28.10.2019). Prin Sentința nr. 558/08/07/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea. Hotărârea instanței nu este încă motivată;

• Dosarul nr. 47/2/2020, aflat pe rolul Curții de Apel București, formulat de Damen SNS BV în contradictoriu cu Guvernul României, pentru anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. În cauză, MApN a formulat cerere de intervenție principală. Primul termen de judecată a fost fixat la data de 22 septembrie 2020.

După soluționarea definitivă a dosarelor menționate, Ministerul Apărării Naționale va avea temeiul legal pentru finalizarea procedurii de achiziție.

Advertisement

Reamintim că programul de achiziție se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.

Scopul acestui program de înzestrare este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva amenințărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafață), ASW (lupta împotriva amenințărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral).

Construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România. În cadrul operațiunilor compensatorii este inclus un program offset ce include modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor, program ce are ca scop investiţii în industria românească de apărare.

Foto: Damen

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions