Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Marcel Vela: Zeci de mii de poliţişti vor avea salariul mai mare

Published

on

Salariile a peste 68.000 de polițiști vor fi majorate în urma Ordonanței de urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și aprobată ieri, 14 mai, de Guvernul României.

“Această ordonanţă face un act de dreptate şi, dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea aşa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, la finalul ședinței de guvern.

Astfel, actul normativ adoptat stabilește plata unor sume care nu se regăseau în salariile polițiștilor.

Această Ordonanța de urgență are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

“Mai mult, se modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi. Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Concret, în medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

“Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru polițiștii în activitate – pentru trecut și pentru viitor, cât și pentru polițiștii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea și plata sumelor salariale identificate ca datorate, ținând cont și de limita termenului de prescripție de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru.”, se menţionează în documentul oficial.

“Această ordonanţă face un act de dreptate şi, dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea aşa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, la finalul ședinței de guvern de astăzi.

Astfel, actul normativ adoptat astăzi stabilește plata unor sume care nu se regăseau în salariile polițiștilor.

Această Ordonanța de urgență are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Advertisement
palaz

Mai mult, se modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi.

Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.

Concret, în medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru polițiștii în activitate – pentru trecut și pentru viitor, cât și pentru polițiștii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea și plata sumelor salariale identificate ca datorate, ținând cont și de limita termenului de prescripție de 3 ani, acolo unde se impune acest luc

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions