Conecteaza-te cu noi

Politica

Marian Crusoveanu, deputat PNL: Dobrogea poate fi o nouă destinație de cicloturism

Published

on

cicloturism Marian Crusoveanu

Cicloturismul este un domeniu care poate aduce o creștere economică importantă, durabilă pentru județul Constanța, transmite deputatul PNL Marian Crușoveanu.

“În urmă cu un an și jumătate, vorbeam despre necesitatea dezvoltării de astfel de rute pentru județul nostru, mai ales că #Dobrogea este legată de Europa prin cunoscutul Euro Velo 6, denumit și ”traseul fluviilor”. Acest proiect, început și abandonat undeva la intrarea României, are acum o șansă de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (#PNRR).
Reamintesc faptul că #EuroVelo6 este unul dintre cele mai lungi trasee de cicloturism, care se întinde la #OceanulAtlantic la #MareaNeagră și însumează peste 4450 de kilometri. Practic, poți ajunge cu bicicleta din Dobrogea până în Franța, trecând prin 10 țări și pe lângă nenumărate obiective turistice.
Mă bucur că la nivelul Consiliului Județean Constanța a fost aprobat proiectul pentru a aplica pentru fonduri de finanțare din PNRR, în vederea realizării traseelor de cicloturism, pentru că în acest fel întregim oferta de turism și punem în valoare obiectivele din patrimoniul cultural regional”, scrie parlamentarul constănțean pe contul său de Facebook.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions