Conecteaza-te cu noi

Politica

Marian Crușoveanu (PNL): „Domnilor parlamentari PSD și USR, aveți, față de constănțeni, obligația de a sprijini eliminarea taxei de pod!”

Published

on

Deputatul PNL de Constanța Marian Crușoveanu le atrage atenția parlamentarilor de la PSD și USR că au obligația de a vota eliminarea taxei de pod de peste Dunăre. Mesajul parlamentarului constănțean vine după ce social democrații și useriștii au votat pentru amânarea proiectului de lege care prevedea eliminarea taxei pe care cu toții o plătim pentru traversarea podurilor construite peste Dunăre.

Iată ce le transmite deputatul Crușoveanu colegilor de la PSD și USR:

#PSD și #USR au votat, cot la cot, pentru amânarea proiectului de lege care prevede eliminarea taxei de pod. Tărăgănarea, amânarea acestei legi care prevede tăierea taxei de pod, ne indică cât de greu se pot mișca anumite lucruri în România. De 3 ani, această lege este plimbată de la comisiile parlamentare la birourile guvernamentale. În momentul în care Guvernul Adrian Năstase a instituit această taxă, avea ca obiectiv ca fondurile strânse să fie folosite pentru repararea podurilor. Astfel că, dacă ne-am fi luat după logica legii, astăzi, după 20 de ani, pe Dunăre am fi avut un fel de Golden Gate”, atrage atenția Marian Crușoveanu, deputat PNL. Noi, parlamentarii PNL de #Constanța, vom continua cu toate demersurile necesare în vederea eliminării acestui bir nejustificat pentru că nu este datoria dobrogenilor să asigure bugetul de funcționare unei companii guvernamentale! Această taxă dezavantajează economic toate societățile comerciale din Dobrogea, în timp ce noi, dobrogenii, suntem taxați ca cetățenii unei provincii vasale. Domnilor parlamentari PSD și USR, aveți, față de constănțeni, obligația de a sprijini eliminarea acestei taxe, nu doar prin declarații pe rețelele de socializare, ci și în fața colegilor din Parlament. Nu aveți niciun fel de scuză, căci această lege este târâtă prin sertarele Parlamentului și Guvernului, de mai bine de 3 ani!”, a mai spus Marian Crușoveanu.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions