Conecteaza-te cu noi

Actual

Marian Mitrea, fostul director al DADL, anchetat pentru luare de mită!

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITREA MARIAN, la data faptelor director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie — aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procent de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA. Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie — mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractului au virat unei alte firme suma de 421.141 lei în 6 tranșe, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul firmei. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 si după plată obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei suma de 240.000 lei în mai multe tranșe. În perioada iunie 2010 — ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții societății comerciale beneficiare a contractului, prin intermediul unei alte firme, suma de 135.000 lei în mai multe tranșe. Inculpatului Mitrea Marian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions