Conecteaza-te cu noi

Politica

Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupție

Published

on

Fostul primar la Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie. Decizia nu este însă una definitivă. Decizia a fost pronunțată joi de Tribunalul București. Vanghelie trebuie să plătească Sectorului 5 peste 15 milioane de euro conform deciziei de condamnare.

În rechizitoriul transmis Tribunalului București procurorii au notat că în perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri cât și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Sursa foto: bursa.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions