Conecteaza-te cu noi

Justitie

Mariana Mircea, fost primar al orașului Cernavodă, a fost trimisă în judecată

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Mircea Mariana, la data faptei primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în prezent consilier local în același oraș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada decembrie 2010 – martie 2012, inculpata Mircea Mariana, în calitate de primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, în exercitarea atribuțiilor, a atribuit în mod preferențial și cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, unor societăți comerciale agreate, mai multe contracte de achiziții publice (reparații, renovări ale unor clădiri ce aparțin unor instituții publice, construcția unor fântâni arteziene, etc.). În același context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziție, dând dispoziții subordonaților să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depășit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispozițiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepția lucrărilor/serviciilor contractate și a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului). Urmarea acestor demersuri infracționale a fost prejudicierea patrimoniului orașului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condițiile de mai sus, reprezentând sumele încasate. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin inculpatei. Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions