Conecteaza-te cu noi

Actual

Mărturia emoţionantă a unui medic al Sanatoriului Balnear Techirghiol

Published

on

În cursul acestei seri, dr. Iulia Belc, medic primar şef de secție la Spitalul de Recuperare Medicală Neuropsihomotorie Techirghiol – copii a descris, emoţionant, cum este să fii medic pentru sute de persoane aflate în carantină.

Ea a precizat că oamenii pe care i-a întîlnit erau, la început, speriaţi, obosiţi, îngheţaţi…. A spus că a cuprins-o mila şi s-a ruşinat de tot ceea ce simţise înainte.

Dr. Iulia Belc a scris, pe pagina Sanatoriului Balnear de Recuperare Techirghiol că a învins, întâi de toate, teama.

Şi că, împreună cu colegii ei,  şi-au verificat capacitatea de a rezista la situații excepționale, făcându-şi datoria de medici-oameni.

Advertisement

Iată mesajul postat de dr. Iulia Belc:

“La început am privit cu teamă decizia de a fi gazdă pentru carantinații veniți din toate colțurile Europei, goniți de ucigașul virus spre casă. Auzisem nenumărate povești despre ei. Dar știam că puteau fi și ai mei printre aceștia. Sau eu. Sau copilul meu.

Când am îmbrăcat prima dată echipamentul de protecție nu am simțit teama, ci m-am gândit că viața mi-a oferit o altă provocare, a nu știu câta! Păream din altă lume, pentru o altă lume. Mă simțeam cuprinsă de o neliniște, dar și o frenezie cum nu mai avusesem în toată meseria mea. Și doar făcusem practică în toți anii de studenție în toate secțiile, ne intersectasem, nu o dată, cu moartea prin saloane și laboratoare.

Acum era însă altceva. Am privit la colegele mele. Le simțeam la fel de emoționate. Apoi am început să prindem curaj. Să ne susținem privirile. Să ne luăm locul stabil în scenariul atât de bine comandat și coordonat de managerul nostru. De fapt, ea, Elena Roxana Almășan, ne insuflase încrederea că va fi bine. Ea se ocupase să avem întregul necesar de echipamente de protecție, să facem toate operațiile de izolare ca la carte, după planul prestabilit. Niciun detaliu nu a fost omis pentru ca toată lumea să se simtă in siguranţă.

Și a sosit momentul primului contact. Tot ceea ce vedeam era departe de temerile noastre. Erau oameni speriați, obosiți, înghețați, pe care tot acest tăvălug i-a găsit în facultăți, spitale, locuri de muncă ce s-au volatilizat. M-a cuprins un sentiment de milă și de rușine față de tot ce gândisem înainte.
Carantinații au intrat în camere. Sunt altfel de pacienți. Știm despre fiecare ceea ce s-a notat în fișele de observație. De la numărul de telefon, locul de unde venise, până la bolile copilăriei și preferințele culinare.

Advertisement

Pe grup, fiecare din noi raportează situația de fapt din fiecare cameră. Dimineața, la prânz și seara. Responsabilitatea este mare, știm că oamenii aceia veniți de la drum lung, plini de neliniști și griji găsesc în noi singurul reazem, singura flacără de speranță. O responsabilitate imensă.

Acum pot spune că am reușit să clădim o nouă structură organizatorică, alte circuite, proceduri și protocoale printr-o bună, consecventă și profesională coordonare și respectarea întocmai a cerințelor de protecție, disciplină și solidaritate.

Am învins întâi de toate teama. Și ne-am verificat capacitatea de a rezista la situații excepționale, făcându-ne datoria de medici-oameni.

Lupta cu virusul ucigaș continuă și știm că suntem doar la un început de drum. Primele persoane carantinate încep să plece spre casele lor, fericiți că nu au fost contaminați, alții noi sosesc pentru a petrece 14 zile în condiţii de maximă siguranţă.

Dar suntem tot mai puternici, mai bine antrenați și mai legați, visând la ziua când ne vom putea strânge în brațe, fericiți a dovedi că suntem supraviețuitori, oameni și medici. Dovadă că reușim în acest timp să ne împlinim și obligațiile față de Centrul de cercetare științifică existent în sanatoriu editând un nou număr din revista Techirghiol, pe care o puteți citi pe site-ul nostru. In același timp, prin munca noastră neobosită ne creăm o bază de date medicale pentru studiile viitoare.

Advertisement

Viața merge înainte cu toate pânzele sus!”, a scris dr. Iulia Belc, Medic Primar Șef de Secție Spital Recuperare Medicală Neuropsihomotorie – Copii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions