Conecteaza-te cu noi

Actual

Mașină de 47.000 de lire sterline furată din Marea Britanie, găsită la Constanța

Published

on

În data de 28.12.2017, în jurul orei 12.00, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa–Compartimentul Furturi Auto, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență. Astfel, a fost identificat pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca Porsche, model Panamera S E-Hybrid, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. La volanul autovehiculului se afla cetăţeanul român R.I., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza municipiului București. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Marea Britanie, acesta fiind declarat furat la data de 20.12.2017. Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la o persoană din Marea Britanie, neavând cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi. Autoturismul este în valoare de aproximativ 47.000 de lire sterline și a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor. Șoferul este cercetat sub acuzația comiterii infracțiunii de tăinuire la furt.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions