Conecteaza-te cu noi

Actual

Măsura verde a ABADL. Se va planta LIZIERĂ la marginea plajei din Mamaia

Published

on

După finalizarea lucrărilor de înnisipare demarate în luna octombrie a.c., pe plaja din zona Mamaia-Năvodari vom vedea şi alte schimbări radicale. Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral a luat decizia de a planta prima barieră verde pe litoralul românesc. Aceasta se va realiza în primăvara anului viitor, în intervalul martie-mai. Printr-o postare pe pagina de Facebook, directorul general al ABADL, Bogdan Bola, anunţă că acest proiect a devenit oficial. 650 de puieţi de sălcioară, cătină albă şi cătină roşie vor fi plantaţi pe o lungime de aproximativ 4 km. Foarte important este faptul că acestă perdea forestieră va fi implementată prin fonduri europene, fără  a modifica costul total al proiectului sau perioada de execuţie.

Iată postarea directorului Bogdan Bola:

“Este oficial: plantăm prima barieră verde pe litoralul nostru! Mulți încă își amintesc că în anii ’70 și ’80 exista o lizieră la marginea plajelor din Mamaia. Acestea aveau atât un rol peisagistic dar și de protecție împotriva vânturilor puternice care măturau plajele noastre, transportând nisipul în toată stațiunea. Aceste perdele forestiere au dispărut, treptat, în totalitate, lăsând litoralul nostru parcă un pic mai trist. Poate și de aceea, atunci când s-a ivit ocazia, la începutul mandatului meu ca director al ABADL să îmbunătățim viziunea proiectului de stopare a eroziunii costiere, am propus această măsură “verde”.

Încă din luna aprilie a acestui an am organizat, în cadrul managementului ABADL și a proiectului de protecție costieră din zona Mamaia – Năvodari, întâlniri pentru a analiza modalitățile de reducere a eroziunii eoliene, astfel încât noul profil de plajă, rezultat în urma înnisipării, să fie cât mai stabil. Acest aspect a fost generat de observațiile colegilor mei, înregistrate de-a lungul întregului litoral, unde pierderile de sedimente prin eroziune eoliană, conduc la lucrări importante de combatare sau de readucere în spațiul plajei a unor volume importante de nisip din zonele publice învecinate.

Advertisement

Astfel, pentru reducerea cheltuielilor de întreținere pentru conservarea profilului plajei nou create, am solicitat antreprenorului la începutul lunii mai 2020, să analizeze posibilitatea combaterii eroziunii eoliene prin implementarea unor măsuri „verzi” cu rolul de a îmbunătăți și cadrul natural, dincolo de efectele scontate ale stopării transportului sedimentar către zona continentală. Antreprenorul a prezentat în cursul lunii iulie 2020, după consultarea cu institute de specialitate din țară precum și cu divizia de mediu internă a Boskalis, un studiu sintetic privind tema combaterii eroziunii eoliene, fiind de acord cu plantarea unei perdele de vegetație (lizieră) la limita de vest a plajei.

Perioada de plantare este prevazută în lunile de primăvară ale anului următor (martie – mai) după finalizarea lucrărilor de înnsipare aprobate prin proiect. Astfel, optimizând proiectul existent de stopare a eroziunii, vom planta peste 650 de puieți pe o lungime de aproximativ patru km. Speciile propuse spre plantare la limita plajei, care au cele mai mari șanse să “prindă” în nisip, sunt sălcioara (Eleagnus angustifolia), cătina albă și cătina roșie. Pe lângă contrastul vizual plăcut (acestea vor fi aranjate pe trei rânduri), considerăm că alternarea de arbuști cu înălțimi diferite va crea cea mai bună barieră împotriva eroziunii eoliene.

Am avut grijă ca această perdea forestieră, prima măsură de acest gen luată după Revoluție, să fie implementată prin fonduri europene, fără să modifice în niciun fel costul total al proiectului și nici timpul de execuție. După plantare însă, va depinde doar de noi cum vom avea grijă de ea – ABADL de întreținerea ei curentă și de cetățeni cum o vor ocroti și o vor respecta. Dacă va fi un succes, nu ne vom opri aici, existând pe viitor poaibilitatea de a face aceleași perdele forestiere și în alte părți ale litoralului nostru.

Iată că, prin intervenții verzi, simple, indicate de natura însăși, necostisitoare, punem în aplicare un sistem natural de combatere a piederilor importante de nisip din spațiul plajei. Plantând specii autohtone, pe o bandă de 10 metri de la limita de vest a plajelor, vom fixa și stabiliza zona dunelor de nisip, iar când această barieră verde va ajunge la maturitate va crea tot fondul necesar stopării transportului eolian a nisipului către zona continentală.”

Foto: Facebook Bogdan Bola

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions