Conecteaza-te cu noi

Actual

Măsuri anti-covid luate la Ambulatoriul spitalului judeţean Constanţa

Published

on

Incepând de săptămâna viitoare, Ambulatoriul de Specialitate al SCJU “Sf. Ap. Andrei” va fi deschis în intervalul orar 08.00-20.00. Revenirea la programul de funcționare de dinaintea stării de urgență nu exclude măsurile anti-covid aplicate până în prezent.

Este foarte important de precizat faptul că NU se efectuează consulturi/tratamente fără programare.

Programările pot fi efectuate telefonic, pe e-mail (receptie@spitalulconstanta.ro) dar și la ghișeu. Având în vedere riscul de contaminare cu virusul SARS-CoV-2, recomandăm pacienților să evite deplasările dacă nu sunt urgente și să efectueze programările telefonic ( la nr. 0241.503.424 sau 0241503260 pentru Ambulatoriu Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice; Ambulatoriu Oncologie-0241.503.102, CSM Copii- 0241.503.457/0241 503456 și CSM Adulți 0241.503.178).

Pacienții care vor veni să se programeze la ghișeu, trebuie să știe că accesul în Ambulatoriu este permis unui număr limitat de persoane în același timp (maxim 6).

Advertisement

În momentul prezentării la consultație, pentru a preveni riscul de contaminare și pentru ca activitatea medicală să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, pacientul trebuie să respecte o serie de reguli care sunt aplicate în cadrul Ambulatoriului încă de la debutul pandemiei.

Astfel, intrarea în Ambulatoriu se face după ștergerea tălpilor încălțărilor pe un covor dezinfectant. Tot acolo pacientului i se va pune la dispoziție soluție hidroalcoolică pentru dezinfecția mâinilor. Pacientul este obligat să poarte masca facială. Rugăm pacienții să vină la consultație fără însoțitori iar în cazuri excepționale (persoane cu dizabilități,vârstnici, copii) este permis accesul unui singur însoțitor. Acesta va respecta aceleași reguli de protecție valabile pentru pacient.

Pentru realizarea triajului epidemiologic, tuturor persoanelor care intră în Ambulatoriu le va fi măsurată temperatura și vor  completa împreună cu personalul medical un chestionar. Dacă nu prezintă niciun risc SARS-COV-2,  pacientul va intra în cabinetul de consultații / sala de tratament, purtând în continuare masca facială.

După ce pacientul părăsește cabinetul, se efectuează curățenia și dezinfecția. Aceste proceduri sunt reluate pentru fiecare pacient în parte, prin urmare, într-un cabinet vor avea loc 2 consultații/oră.

“De aceea,  rugăm pacienții să nu vină mai devreme și să respecte orele la care au fost programați. Respectarea cu strictețe a acestor măsuri va permite ca activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt în cadrul Compartimentului Relații Publice și Comunicare.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions