Conecteaza-te cu noi

Societate

Măsuri pe care inspectoratele şcolare TREBUIE să le ia în contextul pandemiei COVID-19

Published

on

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a susținut în cursul zilei de azi, 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Casei Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19.

Au fost luate mai multe măsuri specifice pe care inspectoratele școlare județene trebuie să le implementeze pentru susținerea învățării la distanță pentru elevi.

Toate inspectoratele școlare trebuie să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

În cadrul videoconferinței a fost stabilit un cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadre didactice.  Potrivit acestuia, inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine.

Advertisement

Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line. De asemenea, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice. Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali pentru a transmite informații referitoare la susținerea învățării la distanță și pentru a rezolva situațiile specifice apărute în această perioadă.

De asemenea, ministrul educației și cercetării va participa la videoconferințele organizate de inspectoratele școlare cu directorii unităților de învățământ după o planificare propusă de către inspectorate.

Foto: SparkNews.ro

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions