Conecteaza-te cu noi

Actual

Medgidia: Un ciutan de 12 ani și-a înțepat un prieten cu un cuțit

Published

on

În cursul zilei de ieri, în municipiul Medgidia a avut loc un eveniment în care au fost implicați un copil de 12 ani și un tânăr de 20 de ani.

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, printr-un apel 112, că un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Medgidia, ar fi fost înțepat cu un obiect ascuțit de un minor, în vârstă de 12 ani, în urma unui conflict spontan. Lovitura pe care a primit-o a fost în zona toracelui.

Polițiștii constănțeni au demarat cercetările  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și au stabilit că cei doi băieți se cunosc, fiind chiar prieteni.

Agresorul a fost identificat și audiat la sediul Poliției municipiului Medgidia.

Advertisement

La finalul anchetei se vor lua măsurile legale ce se impun. Este important de precizat că, fiind vorba despre un minor sub 14 ani, acesta nu va răspunde penal.

Inițial, partea vătămată a ajuns la unitatea de primiri urgențe a Spitalului din Medgidia, ulterior fiind transferată la Spitalul Clinic județean Constanța. Medicii de aici au precizat că tânărul este în afara oricărui pericol.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions