Conecteaza-te cu noi

Politica

Meleșcanu a schimbat din nou partidul. E al 7-lea!

Published

on

Senatorul Teodor Meleșcanu s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și devine astfel primul senator al formațiunii politice.

„Dincolo de obiectivele politice contextuale și de agendă publică imediată, consider că responsabilitatea esențială a unei persoane care exercită o funcție publică o reprezintă promovarea valorii umane ca esență a oricărui model social legitim. După o viață întreagă dedicată proiectelor social-liberale, asumarea identității umaniste este un pas firesc, care răspunde atât reperelor pe care le-am promovat întotdeauna – demnitate, echilibru, pragmatism – cât și așteptărilor concrete ale națiunii noastre. Românii își doresc un proiect politic nou, capabil să depășească vechile conflicte și inerții, să construiască trainic, nu să dărâme. Am încredere că umaniștii pot genera o astfel de schimbare și mă voi strădui să contribui cu întreaga mea experiență la succesul acestui proiect.”, a declarat Teodor Meleșcanu.

De-a lungul ultimilor 30 de ani, Meleșcanu a schimbat nu mai puțin de 7 partide:

FSN – PDSR – Alianța pentru România – PNL – ALDE – Forța Națională – PP-USL

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions