Conecteaza-te cu noi

Actual

Membrii SANITAS Constanța, în GREVĂ japoneză pe termen NELIMITAT

Published

on

Membrii SANITAS din unitățile sanitare si de asistență socială din județul Constanța intră de astăzi, 22 decembrie, în grevă japoneză pe termen nelimitat.

”Suntem nemulţumiţi de adoptarea O.U.G. nr. 130/2021 prin care guvernanții “recompensează” eforturile susținute ale angajaților din sănătate și asistență socială desfășurate pe perioada pandemiei, prin acordarea unor majorări salariale nesemnificative, respectiv ¼ din dreptul prevăzut de legea salarizării unor categorii profesionale din sănătate și asistență socială, înghețarea salariilor personalului TESA, a sporurilor și a indemnizației de hrană.”, au precizat reprezentanții SANITAS.

Salarizarea în moduri diferite a personalului din acelaşi sector de activitate, personal ce face parte din aceeaşi echipă de lucru, conduce la tensionarea relaţiilor profesionale și deteriorarea atmosferei din echipă cu impact direct asupra calităţii serviciilor furnizate.

În plus, aplicarea diferențiată a sporurilor pentru condiții de muncă generează o discriminare gravă a salariaților, încălcând principiile de dreptul muncii, persoanele care lucrează în aceleași condiții de muncă, trebuie să beneficieze de raportarea sporului la același tip de salariu. În acest moment ce infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii, chimiștii, biologii, psihologii, etc. cu toate că lucrează în condiții de muncă identice cu asistenții, medicii și ambulanțierii sunt trataţi, în mod discriminatoriu, diferit.

Advertisement

Personalul din sănătate și asistență socială reprezintă o resursă de maximă importanță în lupta pe care întreaga societate o poartă în această perioadă în combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 și de aceea trebuie luate măsuri urgente pentru retribuirea decentă a muncii lor în aceste condiții speciale.

”În conformitate cu prevederile Legii 62/2011, guvernul are obligația să consulte partenerii sociali (sindicatele și patronatele) și să corecteze toate aceste erori, dar observăm cu îngrijorare că în ultimii ani guvernanții, indiferent de culoarea politică, nu mai respectă dialogul social, unul dintre principiile fundamentale ale democraţiei, modificând legislaţia fără consultare, încălcând astfel normele stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii.

Această situație produce temeri imense în rândul salariaților, afectează pacea socială, duce inevitabil la creșterea nemulțumirilor și generează premizele declanșării unor acțiuni de protest de mare amploare.

Trebuie să continuăm lupta până când fiecare revendicare va fi câștigată și fiecare discriminare va fi îndreptată. Reușim doar dacă suntem în continuare uniți și puternici !

Împreună suntem mai puternici!”, precizează reprezentanții Biroului Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions