Conecteaza-te cu noi

Actual

Mesaj nou de VREME SEVERĂ. Ploi torenţiale şi descărcări electrice

Published

on

În această dimineaţă, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis un nou mesaj de vreme severă, valabil de azi, 31 mai, ora 10:00  până în data de 3 iunie, ora 23:00. Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări temporare ale vântului.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei de duminică (31 mai), se vor înregistra cantități de peste 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.
Duminică (31 mai), la munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90 km/h și trecător se vor semnala precipitații mixte. Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze de 45…55 km/h.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Update: În urmă cu puţină vreme, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare nowcasting potrivit căreia în zonele montane de peste cota 1800 de m din Transilvania şi Moldova, în judeţele Bistriţa Năsăud, Maramureş, Suceava şi Neamţ vântul va prezenta intensificări care la rafală vor depăși 70…90 km/h viscolind şi spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilităţii.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions