Conecteaza-te cu noi

Actual

Mesaj nou de vreme severă. Vezi unde a fost emisă atenționare de cod galben

Published

on

În cursul zilei de azi, Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou mesaj de vreme rea, valabil de azi, de la ora 17.00 și până pe data de 6 ianuarie, ora 20.00. Potrivit acestuia, vor fi intensificări ale vântului, precipitații mixte și ninsori. 

Sâmbătă și duminică, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.
Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș.

Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.

De azi, de la ora 18.00 a fost emisă o atenționare cod galben, valabilă până în ziua de 6 ianuarie, la ora 6.00.

Advertisement

Fenomene vizate: sunt ninsori moderate cantitativ. La altitudini de peste 1.700 m  vor fi intensificări puternice ale vântului și viscol.
La începutul intervalului în Carpații Occidentali, iar din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpații Meridionali, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.
Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, peste 90…100 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Cel de-al doilea mesaj de vreme rea vizează Moldova. Aici vor avea loc intensificări ale vântului, de mâine dimineață de la ora 9.00 și până pe data de 6 ianuarie, ora 6.00.

În intervalul menționat, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions