Conecteaza-te cu noi

Actual

Migranții veniți cu ambarcațiuni ilegale pe Marea Neagră au cerut protecție internațională din partea statului român

Published

on

Peste 60 de străini, care au fost depistați la bordul unei ambarcațiuni pe Marea Neagră, au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, fiind cazați în centrele din administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări au preluat de la Poliția de Frontieră 65 de persoane depistate, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie a.c., la bordul unei ambarcațiuni pe Marea Neagră. În urma activităților desfășurate, s-a stabilit că grupul este format din 31 de bărbați, 11 femei și 23 de copii, care au declarat că sunt din Irak, Pakistan și Afganistan. Toate persoanele au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, fiind cazate în centrele din administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări, unde vor parcurge procedura de azil. Pe întrega perioadă a procedurii de azil, solicitanții beneficiază de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere pshihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă, activități de adaptare culturală. De la începutul anului și până în prezent, peste 4600 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, cei mai mulți fiind din state precum  Irak, Siria, Pakistan, Afganistan. Cererea de azil este soluţionată pe baza documentelor existente la dosarul solicitantului şi a motivelor invocate de acesta, care sunt analizate în raport cu situaţia concretă din ţara de origine şi cu credibilitatea solicitantului, funcţionarul anume desemnat pronunţându-se în termen de 30 de zile de la preluarea cazului. Acest termen poate fi prelungit succesiv cu noi perioade de cel mult 30 de zile, fără a depăşi 6 luni de la depunerea cererii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions